SIMPTOMELE AFECȚIUNII GINGIVALE

Spit with blood in a sink drain

Tot ce trebuie să știi despre retracția gingivală

Termenul de retracție gingivală presupune retragerea gingiilor de pe dinți, cu expunerea rădăcinii. Primul semn al retracției gingivale poate fi creșterea sensibilității dinților, dar poți observa, de asemenea, că un dinte pare mai lung sau poți simți o adâncitură între marginea gingiei și dinte (zona numită linie gingivală).

Deși este o problemă dentară frecventă, retracția gingivală nu trebuie ignorată, deoarece ar putea fi un semn al afecțiunii gingivale.

Retractia gingivala

Care sunt cauzele retracției gingivale?

Retracția gingivală poate fi cauzată de mai mulți factori, inclusiv de vârstă, periaj prea intensiv sau igienă orală precară. Igiena orală precară poate duce la apariția gingivitei, stare care se caracterizează prin inflamarea gingiilor din cauza prezenței plăcii bacteriene. Dacă nu este tratată, inflamația gingivală poate duce ulterior la retragerea gingiilor. 

În cazul în care cauza retracției gingivale nu este identificată și înlăturată, aceasta poate progresa, provocând ulterior probleme mai grave de sănătate orală. Gingiile pot începe să se desprindă de pe dinți, formând niște adâncituri, în care se poate acumula și mai multă placă dentară. În timp, aceste adâncituri devin tot mai profunde, gingiile continuă să se retragă, iar dinții pot deveni mobili.

Cum să oprești retracția gingivală?

Se știe bine că, din moment ce gingiile încep să se retragă, ele nu mai revin înapoi. Asta înseamnă că este vital ca problema să fie observată și tratată în stadiul incipient, înainte de a se agrava. 

Așadar, primul lucru pe care trebuie să-l faci dacă crezi că ai putea avea retracție gingivală este să consulți medicul stomatolog. Specialistul va putea identifica cauza retracției gingivale și îți va recomanda cel mai bun tratament în cazul tău. 

Discutând împreună cu medicul rutina ta de îngrijire orală și implementând recomandările lui, vei putea preveni retracția gingivală sau, dacă suferi deja de această problemă, vei putea preîntâmpina agravarea.  

Folosirea unei paste de dinți precum pasta de dinți pentru utilizare zilnică cu fluor parodontax Fluoride te poate ajuta să oprești și să previi sângerările gingivale. Periajul de două ori pe zi cu pasta de dinți parodontax, comparativ cu o pastă de dinți fără bicarbonat de sodiu, înlătură de 4 ori mai eficient depunerile de placă bacteriană de-a lungul liniei gingivale (linia dintre gingii și dinți) și te ajută să-ți menții gingiile sănătoase și dinții puternici.